duminică, 27 iulie 2014

Trăznăile de duminică

Duminica e ziua noastră de leneveală în trei. Trezit târziu, pregătit mic dejun, făcut omletă la cuptor sau brioşe, mers la biserică, luat masa de prânz în familie cu socrii, fraţi, cumnaţi etc. Are o magie aparte ziua asta.

Astăzi mergem la picnic, cu scuterul, deci, fără pitic (îl lăsăm cu bunicii pentru 3 ore). Fiindcă aveam mai multe chestii de organizat înainte de plecare am petrecut mult timp prin bucătărie făcând diverse. Jumătatea semnificativă nu reuşise încă să se trezească. Piticul scurma cu spor într-un sertar din bucătărie, pe sub ochii mei. Tot găsea chestii şi se minuna. Na na na iiii... Fugea cu ele în mijlocul covorului din sufragerie şi încerca să le găsească diverse întrebuintări. A dispărut mai întâi cu făcăleţul, apoi cu o spumieră, apoi cu polonicul, apoi s-a făcut linişte. Brusc era o linişte de puteam să aud cum respiră tac-su în mijlocul patului, în partea cealaltă a casei. Zic, ăsta mic face ceva de nu scoate niciun sunet. Ciulesc urechile şi aud un fel de mormăit, lălăit. Îl strig să vină la mine, vine, mă îmbrăţisează şi fuge înapoi. Îl chem din nou că trebuia să-i schimb scutecul şi necesita o spălare în cadă. Îl iau în braţe. Ajung pe holul care duce spre baie, hol care are vreo 4 m lungime. Pe la jumătatea holului simt că e ceva apă pe jos. Nedumerită de unde apă pe hol, mă dau doi paşi înapoi. Observ apa şi nu mă dumiresc de unde vine. Continui şi ajung în uşa băii când calc într-o baltă mare, care avea şi nişte hârtie igienică prin ea. Mă uit la vasul de toaletă. Apă peste tot. Zici că cineva făcuse baie acolo. Lângă vasul de toaletă stătea frumos asezată peria pentru curăţat biberoane. Deci, tânărul a găsit o nouă întrebuinţare periei. Mă uit la el. Era tot un zâmbet de fericire, era atât de încântat de fapta lui, greu de descris în cuvinte. Zâmbetul e contagios, că s-a luat şi la mine. Chiar m-a pufnit şi râsul. Îmi închipui câtă fericire a fost pe capul lui să spele vasul de toaletă. Oare de cât timp îşi dorea să facă asta?

L-am pus în cadă, am dat cu dezinfectant peste tot, am strâns, l-am spălat şi pe el şi apoi l-am lăsat să alerge prin casă. Eu am rămas atât de impresionată de experimentul lui, de expresia feţei lui. Da, era figura aia care îmi spunea că a avut o revelaţie, că a făcut o descoperire majoră. E de nepreţuit!  E ceea ce se poate numi ca fiind un Mastercard Moment!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu